Andi Rădiu

Senatorul Viorel Badea m-a întrebat, în urmă cu câteva zile, de ce îl urăsc…asta după ce făcusem afirmația că la ultimele alegeri parlamentare din România, cine ar fi candidat alături de William Brînză ar fi ieșit fără probleme senator (citez: ”și o maimuţă dacă ar fi candidat alături de Brînză, devenea senator”). I-am răspuns că asta e părerea mea și că o afirm public, direct, fără ocolișuri. E mai bine, în opinia mea, să ai alături de tine oameni sinceri, care îți arată adevăratele posibilități. Tot cu acea ocazie i-am solicitat un interviu prin care să clarifice poziția pe care o are în politică, viitorul cluburilor liberale și multe altele…mi-a răspuns afirmativ, cu promisiunea că va fi ”o exclusivă”…canci, cine l-a mai auzit de-atunci!

Articolele din Gazeta Românească au stârnit interesul presei din România și mulțumită jurnalistului Andrei Bădin, senior editor la B1Tv, s-a discutat despre situația politică din Diaspora, respectiv trecerea senatorului Badea de la PDL, la PNL, precum și acuzațiile care i se aduc cu privire la anumite contestații și denunțuri din trecut. Evident că la solicitarea lui Bădin am extras articolele din arhiva GR și am comentat pe marginea lor. De fiecare dată am cerut și publicat părerea senatorului despre incidentele de atunci. Nu au existat niciodată proteste din partea lui, însă relația cu parlamentarul nu a fost niciodată foarte strânsă. La fel s-a întâmplat și azi, senatorul fiind chemat prin telefon. Și ce-mi aud urechile: ”Rădiu practică mercenariatul pentru William Brînză”…bun, mai am o meserie și dacă mă recomanda un senator, e ok.

Inițial mă hotărâsem să-mi exprim aici toate ”considerațiile” pe care le am pentru acest domn senator, pentru că în ultimii patru ani am auzit, citit și arhivat destule lucruri. Concluzia e că nu merită. Omul oricum își continuă drumul în ritmul persoanal, i se rupe de mine, de voi și de ”adevăratele probleme ale circumscripției sale” iar candidatura sa, dacă va fi dorită de la București va exista, indiferent de protestele cuiva, fie că-i din PNL sau PSD din Diaspora.

Mă opresc aici…cert este că prefer titulatura de ”mercenar” decât cea de ”țepar”…(oare deputatul William Brînză a aflat că sunt în solda sa???)

Acordurile politice dintre  partidele românești și cele italiene par a fi scăpate de sub control în ultimul timp. Deși răsar peste tot, de la nord la sud, nimeni nu le găsește rostul. Unii spun că pentru apropiatele alegeri administrative din Italia, dar nu găsim niciun interes în activitatea PSD sau PDL. Ba mai rău, cele două partide românești nu au anunțat niciun candidat și nici nu încearcă măcar să mimeze o activitate în acest plan. Pe de altă parte ies la iveală acorduri locale între Partito Democratico într-o localitate din Sicilia și Partidul Poporului Dan Diaconescu. Fiecare se cramponează de câte o funcție și face acorduri. Oare Bersani, Diaconescu, Berlusconi sau Ponta știu de toate astea? Mă scuzați că i-am nominalizat la grămadă, fără să am intenția de a face o scară a valorilor.

Acorduri cu ”comunitatea”cam toate partiduțele italiene vor să facă, dar dacă e să-i întrebi ce gânduri au pentru români, nu știu ce să răspundă. Important e că vor să semneze acorduri. La ce-ar ajuta, nici ei nu știu. Auzim că senatorul Viorel Badea a fost la Aquila să-l susțină pe un român care candidează în orașul lovit de cutremur în urmă cu trei ani. Primim comunicat dar senatorul nu mai amintește nimic de acordurile făcute în urmă cu doi ani, cu administrația locală, unde ni se promiteau contracte bilaterale și consilieri. Ne uităm în lista de candidați și vedem peste tot foști sau actuali membri ai partidelor de dreapta în România dar pe liste de stânga în Italia. Și invers. Mă întreb la ce au servit acordurile dintre PSD și PD sau PDl și PD-L atâta timp cât în nicio filială din Italia nu a auzit lumea de ele. și nu au nicio utilitate. Partidul lui Diaconescu nici nu știm unde să-l încadrăm în Italia pe o eventuală alianță. E un talmeș-balmeș, dar important și la modă e să semnezi acorduri.

Din păcate, comunitatea românească mimează că face politică în mod serios, pentru că reacții după semnarea vreunui acord, aproape că nu există. Prin aceste acorduri, mimăm că facem politică și cred că vom fi nevoiți să mimăm că avem rezultate.