Vă mai amintiţi de postarea ASTA?…vorbeam despre o doamnă, cu un trecut „remarcabil” de la dreapta la stânga sau de sus în jos pe scena politico-asociaţionistică din România şi Italia. Mie însă „mi-a sărit în ochi” pentru acea declaraţie, cu valoare de regulă politică (în mintea ei), cum că românii din Italia preferă să voteze mai repede o fată frumoasă şi …mai puţin pregătită, decât 10 bărbaţi cu diplomă. Se pare că „emanaţiile” de acest tip ajută enorm de mult în ascensiunea politică. Am aflat cu stupoare de AICI că stimabila Lavinia Năstase a devenit consilier la mi-nis-te-rul culturiiiiiiiii…evivaaaa! …şi că e responsabilă cu românii din străinătate…trăiascăăăă!…Tot de pe acel site, menţionat mai sus, am luat şi fotografia în care o putem vedea în toată splendoarea…domnilor care aveţi de gând să faceţi carieră în politică, îmi permit un sfat: tehnicile sunt altele, nu mai contaţi pe studii, carismă sau bani…
…în plus, doamnele trebuie neapărat să-şi facă poze în situaţii …pitoreşti
…vă daţi seama pe ce mâini a ajuns cultura românească?



Aprilie 16th, 2009 at 20:32
Mi se pare ca ar fi copiat “strategia politica”,de la cea pe care o contesta cu aplomb,la alegeri,in curtea “Academiei di Romania” la Roma!?
Ramona=consilier(personal) Alemano
http://www.qnm.it/bellezze/showgirls_straniere/ramona_badescu/
Lavinia(foto sus)=consilier min. culturii
Cred ca ar trebui sa-si mai imbogateasca boockul.
Aprilie 16th, 2009 at 20:36
Mihai, recunoaste ca filmele de genul comediilor uneori relaxeaza…avem nevoie si de astea…sau mai bine nu!!!
Aprilie 16th, 2009 at 21:20
Nu ştiu dacă trebuie condamnată doar duduia. Idioţii de-au numit-o sunt de vină (indiferent de culoarea politică).
Aprilie 16th, 2009 at 21:24
Aprilie 16th, 2009 at 21:38
Ca să ocupi funcţii de genul ăsta tre’ să laşi urme de buze pe dosuri potrivite. Deşi există excepţii eu încă nu le-am cunoscut.
Aprilie 17th, 2009 at 14:41
Mmm, sunt invidioasa la maxim
!!!!!!!!!!!!!!
Nu stiti cum ajunge una ca “doamna” consilier? Va spun io: a cantat la flautul care conta! Sau la mai multe.
Am gresit tot in viata, baieti, dar noroc ca omu’ cat traieste invata!
Aprilie 17th, 2009 at 14:44
Ps: Andi, nu mai da sfaturi politicenilor, iti dai seama ce ar fi sa-l vedem pe Viorel Badea in slip sau pe Ilinca in costum de Batman???
Aprilie 17th, 2009 at 15:00
Irina, pe bune ca am ras in hohote…pai tu vrei sa mai faci conservatorul acum doar de dragul unei functii?…vezi ca sunt si cursuri gratuite pe internet…tip redtube.com…e gratis si sunt toate instrumentele, partiturile sau solfegiile…studiul indelungat e insa absolut necesar!!!
in privinta sfaturilor pentru noi barbatii si a imaginilor pe care ni le-ai creat, ai nota maxima…m-ai bine dispus!
Aprilie 17th, 2009 at 16:48
Aprilie 20th, 2009 at 7:10
@ andy:…în plus, doamnele trebuie neapărat să-şi facă poze în situaţii …pitoreşti
…vă daţi seama pe ce mâini a ajuns cultura românească?
,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,
,,,, si da si 5 litrii de lapte pe zi ,,,,
Aprilie 21st, 2009 at 13:27
Este incredibil ce se intampla in Ministerul acesta! Bugetul este taiat, insa sunt angajate picipoance, pe conventie, care nici nu stiu sa lucreze pe calculator si care datorita “pilelor” stau doar 1-2 ore la serviciu…..
Nu sunt bani pt functionari, insa pentru angajari pe conventie sunt….si acestia au un salariu dublu fata de un functionar public! (faza e…ca nu-i unicat!!!)
Aprilie 21st, 2009 at 13:32
Daniele, vorba lui Badea: traiesti in Romania si asta iti ocupa tot timpul
…mi se pare ca lucrezi chiar la ministerul culturii…nu?
Aprilie 25th, 2009 at 7:14
Rai mai sunteti mai oameni buni! Mai ales invidiosi!
:)
Ai dreptate Irina, geaba inveti, muncesti si te straduiesti daca nu ai poze pitoresti…
Daca i-a placut fetii sa cultive…a ajuns consilier al ministrului culturii
Aprilie 25th, 2009 at 15:04
bietele feministe care au luptat impotriva conceptiilor debitate de aceasta cretina!
Aprilie 27th, 2009 at 9:28
orice functie se ocupa pe criterii politice
Daca deranjeaza acest lucru va rog sa luati atitudine, nu sa criticati persoana
Domnisoara din imagine s-a adaptat unui sistm asa cum procedeaza orice persoana care aspira la o functie publica
Daca va intereseaza C.V.-ul aflati ca aterminat ATF (sau UNATC, nu stiu exact denumirea), are o facultate de stiinte politice in Italia si de foarte mult timp mentine un dialog cu diaspora din Italia, comunitatea italiana din Romaniasi are diferite actiuni fata de aceste persoane
Aprilie 27th, 2009 at 9:47
sa-ti fie rusine ca te folosesti de poza unei fete la 24 de ani pentru pentru a o trage la raspundere acum cand are 32 de ani si a ocupat o functie.
Nu stiu cum ai procedat ai furat-o din geanta sau cum
Cred ca foarte multe fete, la acea varsta au asemenea fotografii (nu vav de ce ar fi de condamnat), lor de ce nu lea furat cineva din geanta
Nici o fata nu ar lasa o astfel de poza pentru a fi vazuta, nu stiu cum ai reusit tu sa o obti, pentru ca nu e postata decat pe site-ul tau si aici
Jenant pentru un om sa se preteze la asa ceva
Aprilie 27th, 2009 at 9:54
Stimate domn, daca ati fi fost atent am postat un link unde exista un comentariu mai detaliat despre domnisoara Nastase…de acolo am luat si fotografia…in plus circulatia informatiei nu este oprita de nicio lege…sa inteleg din comentariile dumneavoastra ca nu exista nici dreptul la opinie?
Aprilie 27th, 2009 at 12:09
### emillucian
omnisoara din imagine s-a adaptat unui sistm asa cum procedeaza orice persoana care aspira la o functie publica
,,, vorbeste si nea ion ca si el e om,,,
,,, asa se procedeaza in rromania ,,, in alte state daca vrei o functie publica te pregatesti inca din scoala ,,,, nu bei , nu te droghezi , nu umblii cu tzatzele afara , etc ,,, SUNT CONDITII IMPUSE IN ORICE MEDIU POLITIC SANATOS ,,,, sau atunci inca nu stia in ce parte sa o ia ,,, spre xxxxx sau in alta parte ,,,, se pare ca xxxxx a ajutat-o sa promoveze ,,, sunt cateva doamne ( tot tinere ) aici in italia care au si talent la scris , au si minte cat cuprinde , au contact cu diaspora romana si mediile italiene si nu au nevoie sa se despoaie pentru a ocupa un loc in societate ,,, pe unele din ele le-as fi recomandat pentru un post la cultura ( chiar daca m-am certat deseori cu ele si inca rau ) ,,, ,,,,, NUMAI IN RRROMANIA MERGE SI ASA ,,, cu cat esti mai nenorocit si jigodie ajungi mai sus , ce daca nu ai nimic in cap dupa o scoala facuta la FF,,,, din parnaie in parlament si guvern ,,,de pe centura direct in functii si chiar mai sus ,,,, avem standarde diferite de a gandi ,,, ATAT AI INVATAT DIN MEDIUL DIN CARE AI VENIT ,,,, mai citeste , pune mana pe carte , vezi lumea ,,,, nu numai fitze , manele si boschetareala ,,,SUNTEM SATUI DE ASTIA CARE VIN SA DEA CU BICIUL SI SA ISI IMPUNA FIGURANTII ,,,,,,, important este : — CAT LAPTE DE PE ZI ??? ,,,
http://www.youtube.com/watch?v=GNFZUtNyY0c
Aprilie 27th, 2009 at 12:10
am observat ca site-ul este cel personal, al dumneavoastra.
Sunteti singurul care ati postat aceasta imagine.
In plus acesta imagine nu este o informatie, ci doar ceva personal, a domnisoarei in cauza.
Faptul ca aceasta poza, poate ca a fost “furata din geanta”, sau obtinuta altfel, este descris ca fiind dreptul la circulatia informatiei este si mai jenant
Inca odata , JENANT ca va folositi de o astfel de imagine pentru a scrie un articol si pentru a caracteriza o persoana
Aprilie 27th, 2009 at 12:16
http://www.youtube.com/watch?v=S9Hk09l7uXA&NR=1
Aprilie 27th, 2009 at 16:01
show_4f999d6a98b9a7(448, 386); Lavinia Nastase Vezi mai multe imagini din Evenimente »
show_9c9264706a2e60(448, 46); lavinia nastase nu sunt cuminte Asculta mai multe audio Muzica »
show_1afb34f034faa3(448, 46); lavinia nastase sa nu ma intrebi Asculta mai multe audio Muzica »
show_366807bbeca42a(448, 46); lavinia nastase sunt asa si imi place Asculta mai multe audio Muzica »
show_1c4b958fa2fc25(448, 46); lavinia nastase cum e oare? Asculta mai multe audio Vedete »
Aprilie 27th, 2009 at 20:32
Stimate domn, chiar trebuie sa va explic a doua oara ca si informatia si fotografia le-am luat de pe siteul pitesti info?…e linkul pe articol.
Aprilie 28th, 2009 at 13:02
eu nuvad decat postarea facuta de dumnevoastra
Aprilie 28th, 2009 at 13:37
givan vorbeste si nea ion ca si el e om,,,
cunnosti persoana respectiva?
eu cel putin o stiu de ani buni, de aceea pot sa spun:
A terminat ATF-ul o facultate care are legatura cu functia ocupata; greu de crezut ca nu a citit carti
A urmat o facultate de stiinte politice in Italia
Mentine un dialog de multi ani cu diaspora din Italia si comunitatea italiana din Romania, desfasurand si diferite actiuni fata de aceste persoane
A avut o cariera muzicala in care a obtinut 47 de premii
Te rog sa asculti cateva melodii postate de mine, sigur iti va face placere
Nu vad ceva deranjant la aceasta persoana
Ma deranjeaza sistemul(criteriul politic) la care aspirantii fata de o functie publica sunt nevoiti sa se adapteze
Mi se pare anormal sa critici persoanele, este corect sa iei atitudine fata de acest sistem daca te deranjeaza ceva
Mi se pare injositor sa se faca asemene complimente fata de o femei pe care nici nu o cunosti
Este jenant pentru un om sa faca referire la o asemenea fotografie personala, care nu priveste decat respectiva domnisoara la 22 de ani
Aprilie 28th, 2009 at 20:30
,,,, parca avea 24 de ani ,,, mai aparatorul femeilor ,,,
Aprilie 28th, 2009 at 20:37
acolo unde scrie “aici” si e usor colorat in verde, trebuie sa dati click…si va va directiona spre siteul respectiv…:)
Aprilie 28th, 2009 at 21:22
Andi ai dato-n bară ai furat poza consilierei
din geantă …să ne înţelegem
auzi nene dar cum ai reuşit?Gândeşte-te că avea numai 22- 24 de ani ,adică la vârsta când multe femei sunt mămici
,pe vremuri mama mea la vârsta de 24 ani avea 3 copii.Ei şi?Erau numai vremurile când calul bun se cumpăra de-acasă ,veţi zice,în ziua de astăzi mârţoagele nu se vând nici la iarmaroc
,constat eu
)))) Dar spune drept i-ai furat poza pe traseul lui 69 barat? Să vezi ce dosar cultural o să-ţi facă băieţii …na!Să te saturi ….păi crezi tu că degeaba şi-au retras poza băieţii de pe piteşti.info/ ?Retrage poza şi pune linkul ăsta: http://file2.ws/lavinianastase
Aprilie 28th, 2009 at 21:28
hahahaha
…ba Costele, esti tare si tu si givan…givan a rascolit si a pus multe info despre domnisoara, uite dreptul la replica http://www.epitesti.ro/stiri/stiri/drept-la-replica-lavinia-nastase.html …pana la urma Lavinia Nastase are dreptate: ce puii mei ne tot “ofuscam” atat?…fa si tu la fel si sa vedem daca ajungi consilier la cultura…eu pe bune ca nu am nimic cu ea…doar ca ma irita rau de tot cand declara ca romanii din Italia fac si dreg…ne baga pe toti intr-o oala, de fraieri…in rest, poate sa faca si filme porno, nu-i treaba mea.
Aprilie 28th, 2009 at 21:46
,,, nu ne ofuscam , dar vorba lu’ dutu mihai : prea multe PORTOCALE stricate ,,,
Aprilie 28th, 2009 at 21:58
,,,, alta acaemiciana de renume mondial ,,, tu chiar crezi ce ai scris ??? ,,, ,,,,,,,,,,,,,,,,, ceauseascoooo , scoala leano ca au navalit academicienii ,,, ,,,,,,,,,,chiar vrei sa ma superi ,,, crezi ca toti sunt idioti si cad pe spate ,,,
Aprilie 29th, 2009 at 16:14
Mult succes domnişoarei Lavinia cu siguranţă vom mai auzi de dumneaei …poate la anticipate va voi ,cu onor ,să ne reprezinte.
Iunie 15th, 2009 at 15:10
cea mai cunoscuta cultura din romania o inspira ea…