Încep prima postare din acest an recunoscând că am pierdut un pariu pus în 2009. „Trendul” l-am ghicit în schimb. La ce mă refer… scriam aici despre „actriţa, cântăreaţa, showgirlul” Kitty Cepraga şi pariam că va avea acelaşi parcurs ca celelalte două artiste românce din Italia, Ramona Bădescu şi Paula Mitrache. Adică, mai mult ca sigur va ajunge consilier pe la vreo primărie sau reprezentantă a vreunei formaţiuni româneşti. Iată că m-am înşelat…
După ce că nu a devenit leader sau reprezentant pe la vreo ligă sau partid românesc, nu a reuşit nici în actorie. După cum declară pentru Evenimentul Zilei, „În Italia sunt actriţa româncă ce, deseori, e chemată pentru personaje de rusoaice, poloneze, ucrainence”, spune Kristina, care acum visează să fie „vioara principală” în România.”. şi (chestiune pentru care am felicitat-o în gând) „Consider Italia a doua mea patrie, dar, în acelaşi timp, locul unde mereu voi fi româncă şi nu una de-a lor… „.
A doua afirmaţie cred că ar trebui să fie dedicată celor care, fără talent, studii sau calităţi deosebite cred că pot fii cineva în Italia, apelând doar la partea majoritară din cadrul asociaţiilor sau partidelor româneşti. „Trendul” de care pomeneam l-am dibuit: cântăreţii ajung nu doar în consiliile italiene ci şi în Parlament sau Guvern (ultimul caz, Dan Bitman, pentru care am o stimă deosebită ca artist). Eu m-am hotărât: îmi pun pian în bucătărie!



Ianuarie 14th, 2010 at 14:58
Succes! Pe cand primul hit?
Ianuarie 15th, 2010 at 10:51
Nu ştiu de unde ţi-a venit ideea cu pianu’ – că ăştia de care zici tu sunt gurişti cu toţii
Ianuarie 16th, 2010 at 23:58
Lasati omu in pace! daca nu stie din gura, poate reuseste din degete! Succes la clape Andy!